Nu va speriati, nu e de rau, e doar titlul unei poezii scrisa de Neculai Ciulu. Prea putini stiu sau au auzit de poetul Neculai Ciulu, din aceasta cauza m-a rugat sa public, in timp, cate o poezie din volumul “Portretul dragostei mele…” lansat de domnia sa in 3 decembrie 2006.
Domnu Ciulu va scrie curand, momentan fiind ocupat cu afaceri. Sper sa comentati, dar in primul rand sa va placa poeziile poetului Neculai Ciulu, astazi poezia: COSMAR scrisa la Timisoara 26.05.1990 un text de C.T
Un porumbel ridica fruntea, din negura de vremuri,
scruteaza zarea, aidoma leului pandas,
descoperind stangaci cum roata vietii,
Se-aseamana aruncaturii unui zar …
Spre orizont se afla plaga vietii,
O plaga-ameliorata, de umbra unui cosmar …!
E vara. Bucuria vietii inunda febril …
E soare iar, e liniste iar, mai exist-o speranta!
Pe campuri … iarba e mai stapana decat oricand’
doar soarele vioi mai sta de veghe,
strajuind al ciocarliei tril.
… se lasa noaptea, se-aprind doar stelele,
in urma a ramas …
o lume obosita de zbucium si durere,
ce-acum se odihneste-n taina, cotropita de tacere!
Numai pe cer, o stea nefericita, diagnostica o boala,
o boala a puterii, a unei crude ironii …
Ce ironie! …
Ziua isi reia locul, private parca de ceva …
… ceva patimitor si rece.
E dimineata si totul e imbracat in nevinovat;
Ce dulce este viata, strigau:
Si om, si animal, si pasare, si plante …
Portretul dragostei mele 25
… dar cand credeam cu sarg ca totul e mister,
ca tot ce-i inconjoara e harul cel divin
ceva nedeslusit se-abate, viclean si-nfiorator,
incremenind artistic suavul pormbel;
e fructul mintii lor, e clipa … ucisa de timp.
Ce transfigureaza-n intuneric, lumina zambitoare …
… si-atunci … si planta, si pasare, si animal, si om rosteau
indurerati:
– Cine ne fura soarele? … Viata?!
– Cine ne fura copilaria? … Linistea?!
– Cine ne ucide bucuria? … Sufletele?! …
… dar n-am gasit raspunsul, caci
noaptea si pustiul sunt din nou stapani;
si totul e-n repaos, tacerea e de fier
o plasma grea, fierbinte, inghite suflete ce pier …
Doar PAMANTUL, mai exclama:
– Ce trist e singur Doamne! reda-mi Soarele si Viata …
reda-mi Linistea si Copilaria, … reda-mi Bucuria, reda-mi
Sufletele!
O rana sangeranda ramane peste timp,
renaste-o noua viata, si totul prinde-o forma;
la Orizont sclipeste-o licarire
De suflet, de speranta si de dor …
… acelasi porumbel, aceeasi martori, dar acum,
incatusati de o durere surda, al cruntului pagan.
spre timp, se-ndreapta-acum, o lume invalida,
… o lume cu stramosi raniti … Nu, nu …
nu va-ndepartati! Ei sunt: oglinda trecutului,
ce se reflecta-n viitor
Dar poate exista speranta, sau sa cutezi spre viitor?
26 Portretul dragostei mele
Cand insasi ele, prezentul si viitorul sunt cladite …
pe temelia putreda a trecutului!
Daca trecutul e amar – gandeste-usor Pamantul-
Cum poate fi prezentul, va fi un viitor?
Se naste-o lume altoita, cu radacini firave,
Cu trupuri bolnave, adulmecand masinal …
Dar intervine Porumbelul, caci glasul lui acuza:
– De ce li s-a furat Viata? De ce li s-a furat totul?! …
Reclamantii sunt sufletele fara viata
o lume fara soare
ce-si pun de mii de ori aceeasi intrebare”
– DE CE? Acest specatcol fara noima
de ce acest cuvant cu numele de doina?
Cosmarul se retrage, in urma a lasat,
un peisaj umbrit de soarta … si-atunci
Pamantul sopteste Porumbelului, sa fuga,
Sa zboare-n departare, san u mai fie martor la un process
fanatic …
Umil … Porumbelul se supune
cantand timid, o raza de lumina …
… o rasuflare grea, emana-acum Pamantul,
Ciudat, ceva il arde, si-l zdruncina din radacina,
Ceva ce-i lumineaza un drum spre-o noua clipa:
Sunt doua lacrimi, suferinde, ale saramanului … Porumbel!